TV Review: Heroes 4×15 Close to you
Posted in Review-uri episoade, Superdudes, TV, Toate articolele on 12 January 2010
Unul dintre elementele mele preferate in sezonul asta a fost evolutia lui Peter. In sfarsit a avut ocazia sa-l bata pe Sylar. Milo Ventimiglia l-a jucat foarte bine. Dar chiar si cand imi fac sperante pentru eroul meu preferat, face o boacana ca in episodul asta si ma convinge ca he’ll always be a a f**king idiot.
Deci in sfarsit am vazut ce mai fac Matt si Mohinder. Matt s-a retras in casuta lui si s-a facut bucatar. Grasanul care invata sa gateasca. Haha, cute. De fapt de inteles din partea lui ca are nevoie de o viata de casnica linistita dupa ce i-a facut Sylar. Insa dintr-o data toate problemele lui legate de dependenta s-au evaporat. Sa inteleg ca era vorba doar de o dependenta perceputa, un truc mintal de-al lui Sylar? As fi vrut sa se explice asta pentru ca prea este un zig zag ciudat. Matt si-a folosit puterile fara nici o problema pe Vanessa, fara nici macar o clipire in directia lui Bennet cum ca nu ar trebui sa se joace cu mintile oamenilor.
Am avut doar o scena mititica de confruntare intre Bennet, Parkman si Multiple Man, care tot nu ne-a aratat unde era originalul. Sau sa inteleg ca Samuel s-a dus dupa Vanessa doar cu copii, in timp ce originalul a ramas la carnaval? Ce raza au clonele astea frate… Dar daca Samuel chiar voia sa faca treaba cu puterile lui ar fi provocat un cutremur chiar SUB Bennet. Nu de alta, dar se duce naibii bugetul de CGI daca il irosesti pe o deplasare inutila de pavaj in perpendicular. La sfarsitul zilei, Matt si Bennet nu au reusit mare lucru, decat sa grabeasca reintalnirea dintre Vanessa si Samuel. Iar Parkman se razgandeste in legatura cu scopul lui maret, pentru ca la final sa se razgandeasca din nou. Uneori Parkman imi pare versiunea masculina a lui Claire. Zice ca vrea o viata normala dar pana la urma tot se pune pe sine in pericol. Presupun ca este ok sa fii asa de nehotarat daca sotia te primeste mereu inapoi.
Mohinder, Ando si Hiro in schimb au facut echipa ca sa scape de la spitalul de oameni neintelesi. In materie de umor, am apreciat eforturile lor dar cred ca scena putea sa iasa mult mai amuzanta. Desi am chicotit cand Ando a tipat: “I’m swimming” cand era plimbat cu scaunul cu rotile. Au medicamente serioase baietii aia acolo daca Ando isi imagina ca inoata “pe invers”. Iti spun eu ce ar fi fost mai tare, daca sub influenta drogurilor l-ar fi confundat pe Hiro cu sor-sa si ar fi incercat sa-si exprime afectiunea. Hi-f**king-larious. Ma auzi NBC? Iti dau material de calitate aici.
Dar o sa spun ce mi-a placut totusi la Peter in episodul asta. Ca in sfarsit i-a zis mamei Petrelli ca toate minciunile si manipularile ei au bagat oameni in mormant. M-as fi asteptat la lucruri mult mai dure din partea sa dar chiar si asta merge. Pentru ca este adevarat. Cat despre visul cu Emma si Sylar poate fi interpretat in atatea feluri. Evident prin spargerea violoncelului (prost sa fii, breton emo sa ai Doamne) a suparat intr-atat pe Emma pentru ca aceasta sa fuga la Samuel. Dar cand Sylar apare sa-i spuna ca o salveze, poate la fel de simplu sa insemne ca o sa o ucida. Hey, it’s Sylar.
Pana mai devreme cu un episod, exact asta facea.
Cel mai patit din episod ramane Bennet. Tocmai cand se incingea treaba, apar cei trei natafleti de la Rasarit. Acum trebuie doar sa-l punem pe Ando sa-i supraincarce puterile lui Samuel, Parkman sa-i faca un Ratatouille lui Sylar de-i topeste inima rece ca in filmul ala cu sobolanul si gata. Avem finala perfecta pentru Heroes. Now excuse me. Ma duc sa-mi astept cecul de la NBC. 