Battlestar Galactica 4×20 The Frakkin Finale
Posted in Review-uri episoade, SeFe, TV, Toate articolele on 22 March 2009
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ibALAeeaTIc]
Imi aduc aminte cand m-am uitat la minisera Battlestar Galactica din 2003 si m-am gandit…hmm. Ar putea iesi un serial bun din asta. Pe atunci eram mai fascinata de efectele speciale si de bataliile in spatiu. Cine sa se astepte ca noul Battlestar sase ani mai tarziu sa fie cunoscut ca unul dintre cele mai serios si morally complex seriale SF din cate au existat vreodata.
Si iata ca am ajuns la the motherfrakking finale. Ni s-a raspuns la toate intrebarile care am ajuns sa ni le punem in patru sezoane de BSG? Nu chiar… pentru ca finala mi s-a parut destul de grabita. Dar din respect pentru fani si pentru universul creat, cred ca s-a incercat rezolvarea marilor probleme si sa incheiem totul intr-o nota fericita.
Ronald D. Moore cred ca e fan Lost pentru ca a ales ca ultimele episoade sa le pipereze cu flashback-uri. Treaba asta s-a mai intamplat, dar aici am simtit cu adevarat asemanarea cu Lost. Pe de alta parte majoritatea flashback-urilor au avut sens si s-au integrat perfect in poveste cu o exceptie notabila.
Am inceput cu bataie in spatiu si am terminat cu o bataie in spatiu… intr-un camp de asteroizi. Nu a fost cea mai buna space battle pe care am vazut-o vreodata in Battlestar Galactica dar cred ca a fost si cea mai hardcore. Luam frumos nava si o busim in centrul Cylonilor… why not? Este ultimul episod, nu avem de ce sa tratam totul delicat. Pentrerare sa fie. Vorba lui ala din 300.
This will not be pleasant. Surprinzator a fost faptul ca mai toata bataia s-a terminat in jumatate de ora.
Cylonii lui Cavill au fost de acord sa opreasca razboiul in schimbul tehnologiei de Resurrection si cand am auzit asta prima data mi s-a parut nebunie curata sa-i lase sa scape cua sa ceva. Adica am stat patru sezoane sa asteptam finalul razboiului, pentru ca in ultima instanta sa ne intoarcem exact unde eram la inceputul povestii. Prin urmare mi-a placut la nebunie ca Chief Tyrol a pus bete in roate intregii povestii cand a strans-o de gat pe Terry. Este asa de fracked up. Este asa de tipic unui cylon.
Apropo de Cavill, a ramas la fel de sarcastic si de ironic pana la final. Am avut si cateva poante bune din partea lui. Dean Stockwell rullz!
Desi nu este explicat niciodata in detaliu ce anume este Starbuck, cred ca totul se potriveste cu ce stiam despre Starbuck pana acum. Ea va aduce sfarsitul civilizatiei umane. Si intr-un fel exact asta s-a intamplat. I-a adus pe Pamant unde copiii coloniilor au luat decizia sa ia totul de la capat. S-a stins civilizatia capricana. E randul oamenilor.
Teoria mea in legatura cu Starbuck este urmatoarea. Stim ca Cylonii pot sa project. Avand in vedere ca Starbuck s-a intors din morti atunci cand The Final Five au fost activati, eu tind sa cred ca Starbuck cea noua era un fel de proiectie “solida” a mintilor celor cinci Final Five. Poate ca programul respectiv (formarea lui Starbuck) fusese scris chiar de catre Daniel. That’s my theory and I’m sticking to it.
Mary McDonell si Edward James Olmos au fost magistrali, ca intotdeauna de altfel. Cred ca flashback-urile lui Roslin mi-au placut cel mai mult, desi nu pot spune exact de ce. Pur si simplu a fost povestea in care am simtit ca m-am implicat emotional cel mai mult.
Iubesc povestile circulare, sfarsiturile care dau in noi inceputuri. Chiar daca au ramas cateva fire desirate pe drum, I love the fact ca Battlestar la sfarsit a privit inapoi spre inceput. Cu tot cu flashback-uri, Zack, Baltar si Six impreuna ca la inceput. I just love all that shit, pentru ca I love history. Imi place cand se onoreaza inceputurile si istoria. Vorba lui John Quincy Adams in Amistad:
“What we are is what we were”
Acum sa trecem la ce nu prea mi-a placut…
Flashback-urile cu Lee si Kara, exceptia mentionala mai devreme. Deci finalul acestei tragice povesti de dragoste este marcat de faptul ca la un moment dat Lee si Kara erau sa si-o puna pe o masa cand Zack dormea doi metri mai incolo? Cat de jenibil. Mai interesant, parerea mea, ar fi fost sa vad cum Kara si Lee incearca sa-si revina impreuna dupa moartea lui Zack. Ar fi spus mai multe despre ce fel de prieteni erau inainte de actiunea miniseriei.
Nu mi-a placut ca s-a simtit ca finala a fost grabita. Disparitia Karei in neant, faptul ca au gasit Pamantul just because, ideea ca totul trebuie luat de la inceput. Ce se intampla cu cylonii lui Cavill ca doar au ramas cateva milioane plutind prin spatiu. Hera a lasat desene pe acolo cu punctele ei, cat de greu le-ar fi sa-si dea seama ca e vorba de note muzicale, sau de coordonate in spatiu.
Multi ar avea o problema cu ideea ca Head-Six si Head-Baltar sunt ingeri propriu-zisi si Dumnezeu chiar si-a bagat codita divina in treburile oamenilor, dar putem la fel de bine in contextul serialului SF sa le zicem fiinte evoluate din energie or something. Nu am o problema reala cu asta, nici cu faptul ca au ajuns pe pamantul de acum 150.000 de ani, desi adevarul este ca nu e cel mai fericit final.
We’re all gonna frakkin die pentru ca masinile or sa ne omoare pe toti!!!
Daca ajungeau pe Pamantul zilelor noastre sa ne invete despre peace love and harmony era o treaba. 
Nu mi-a placut nici faptul ca l-au lasat pe Lee singur. Kara nici macar nu i-a acordar one last pity frak in the grass. Dar Lee intotdeauna a fost ala puternic, sigur si stapan pe sine, spre deosbire de Starbuck sau chiar de taica-su care au avut caderi nervoase de cateva ori. Sure, Lee got fat la inceputul sezonului III dar deh. Nimeni nu e perfect.
Si cam asta a fost tot pentru Battlestar Galactica. Nu stiu ce sa mai spun decat…
So long and thanks for all the fish!
i read all kinds of shit twisted versions of what the series finale actually was … but her’s wuz da best